Partidul de exportScrierea lui Victor Martin e o satira si o antiutopie, pe parcursul careia pretentiile unei constructii politice exemplare se demoleaza pas cu pas si se dizolva in acizi eficienti. Si Camil Baciu sau Eduard Jurist dezvoltau impulsuri satirice, dar umorile lor se exercita exclusiv asupra tintelor “inamice” indicate de politica partizana, asadar in sensul si in beneficiul ideologiei emanate de la puterea vremelnica.

La Victor Martin satira invaluie insusi “partidul”, cu pretentiile sale gaunoase, cu organizarea sa interna bazata pe intrigi si relatii secrete, cu obiectivele invelite in sloganuri “mobilizatoare”, bombastice, iar in realitate depinzand de interese egoiste, pline de cinism. E de la sine inteles ca “elogiul” anuntat in prima parte a cartii este unul fals si ironic. Sensul sau se rasfrange nu doar asupra unui ‘anume’ partid, ca in cazul laudelor devotate pe care le-am amintit la inceput, ci asupra ‘oricarui’ partid, in masura in care acesta se dovedeste o organizatie dubioasa si iremediabil corupta, robita ideii de putere nemarginita si scopului personal.

E posibil ca o asemenea pozitie auctoriala necrutatoare sa-si aiba originea intr-o mare si dezgustata dezamagire, in trena careia partidele tranzitiei romanesti apar a fi constituite “ejusdem farinae”, incat imoralitatea politica ascunsa abil sub mastile democratiei si ale vizionarismului bine intentionat provoaca solutia satirica, generalizata, din roman. Proiectata in sublimul dimensiunii cosmice, “munca de partid” are aici o conotatie peiorativa sprijinita pe o puzderie de exemplificari de care, in paralel cu cartea, e plina si realitatea noastra imediata.

Topind laolalta limite si asperitati, autorul obtine un partid sintetic, esenta dogmatica pura.